Noile costume robotice vin în ajutorul oamenilor
Panasonic scoate pe piață noi produse menite să ușureze activitatea oamenilor. Este vorba de costumele exoscheletice. Acestea sunt dispozitive mecanice pe care le îmbraci atunci când ai nevoie de ele.
Dacă vrei să urci munți abrupți poți folosi costumul numit Ninja (PLN-01) iar dacă ai nevoie să ridici greutăți mari, poți folosi Asistentul, a cărui baterie poate susține până la 8 ore de lucru. Numit AWN-03, acest dispozitiv intră în funcțiune și îți susține spatele și picioarele atunci când ridici greutăți mai mari de 15 kg. Are un preț de 8000$ și cântărește 6kg fără baterii.
Un alt dispozitiv este clar inspirat din filmul Alien și ar putea avea o utilitate foarte bună în cazul dezastrelor sau a muncii in construcții. Japonezii anunțau încă din 2015 că lucrează la el. De asemenea exista și un costum menit să te ajute în cazul mobilității scăzute, fiind foarte util, de exemplu, persoanelor în vârstă care au dificultăți în deplasare sau în medicina recuperatorie. Resyone este un astfel de costum care se transformă din pat, într-un scaun cu rotile. A primit deja acreditare ISO încă din 2014.
O altă companie, chineză, a scos pe piață un costum exoscheletic despre care afirmă că mărește productivitatea celor care lucrează de peste 30 de ori. Chiar dacă în acest moment costumul este poate destul de butucănos și se pretează doar pentru uz industrial, ei doresc ca în viitor să îl adapteze într-o versiune nouă, pentru a putea fi îmbrăcat pe sub hainele obișnuite și să vină în ajutorul persoanelor cu dizabilități sau al celor care au dificultăți de mobilitate.
Tehnică militară
Această tehnologie este bineînțeles exploatată și ca tehnică militară. Darpa (Defense Advanced Research Projects Agency ) o agenție a Departamentului Apărării SUA înființată încă din 1958 are rolul de a dezvolta noi tehnologii pentru forțele armate. Ei au alocat un buget de 2.9 milioane $ pentru dezoltare unui costum militar ultrușor, numit Warrior Web care va ajuta soldații să care până la 27 kg fără efort. Warrior Web se va mula pe corpul soldaților iar în acest moment cercetarea este direcționată mai ales în adaptarea costumului la scenariile de luptă în așa fel încât să nu stanjenească deloc mișcările.
Uz industrial sau gadget ?
Toate aceste dispozitive sunt controlate prin intermediul mai multor senzori care comandă motoare ce pun în funcțiune mecanismele de susținere sau de împingere, după cum este cazul. Unele oferă forță celui care le îmbracă iar altele sunt acolo pentru a oferi strict nivelul de asistență necesar, la momentul potrivit. Un neajuns în acest moment îl reprezintă consumul ridicat de energie pe care îl presupun aceste costume. Pe masură ce tehnologia bateriilor va evolua, ajutată desigur de industria auto sau chiar a telefoanelor mobile, cu siguranță că robotica va reuși să facă aceste dispozitive tot mai mici, mai discrete și mai performante. Aceste invenții nu au ajuns încă la stadiul de gadget însă cu siguranță știința va ajuta tehnologia să evolueze și să se adapteze nevoilor casnice sau domeniului medical.